SERVICE VODAFONE – culmea ineficientei

Nici macar lehamitea fata de incidentul telefonului achizitionat DEFECT, prin intermediul magazinului Vodafone on-line, nu poate anula uimirea fata de surprizele extrem de neplacute si aparent nesfarsite care ne sunt rezervate. Dupa drumuri repetate la reprezentanta Vodafone din Cluj-Napoca, nenumarate telefoane la cele 2 service-uri din Bucuresti implicate, popularizarea conflicului pe blog si site-uri de profil, reclamatie la ANPC, retur in service pe baza raspunsului primit din partea institutiei amintite si chiar al unui raspuns direct a companiei Vodafone, desi tardiv si aparent inutil, la primul post de pe blog, suntem anuntati telefonic, intr-un final, ca avem de achitat o suma de 210 lei pentru reparatie!!!

In acest punct, imi este greu sa mai cred in vreun deznodamant, indiferent care ar fi acesta. Si nici nu cred ca ne mai intereseaza. Noianul de contradictii, in care celalalt este in permanenta cel care a gresit, cel care nu e bine informat, pe fondul deloc emotionantelor bune intentii, lasa doar gustul amar al clientului fraier care lasa in urma niste bani, ceva timp, cativa nervi consumati si un gust amar. Nu am pretentia naiva de a reprezenta fie si o preocupare cat de cat decenta in raportul client-multinationala. Nu va falimenta Vodafone-ul pentru ca sotul meu va renunta la abonament (in momentul in care i se va permite, caci s-a obligat la inca 2 ani de abonament odata cu achizitionarea telefonului!) sau ca eu renunt de pe acum si ii sfatuiesc pe cunoscuti sa o faca. Si nici raspunsurile protocolare ale companiei nu schimba aceasta realitate. Aceasta concluzie este atat de clara, incat nu mai aud ce se vorbeste din cele doua directii. Raman doar cu satisfactia umilitoare a popularizarii acestei tepe profesioniste, care apare la o simpla cautare pe google a termenilor Service Vodafone , imediat dupa link-ul oficial al companiei. Ma simt ca steaua de mare aruncata inapoi in valuri, cu constiinta ca celelalte nu vor fi niciodata salvate. Si totusi, asta face ca in nimicnicia mea sa ma simt bine…

Service Vodafone – closure

4.Deci recunosc ca se intampla. Insa asa cum s-a comentat in primul reply as dori sa subliniez faptul ca exista angajati mai putin interesati si cea mai buna solutie este sa ii reclamati. O specificatie. Telefonul daca a fost cumparat in cadrul oricarui program de achizitie/retentie de la Vodafone Romania, acel aparat trebuie acceptat obligatoriu de fiecare angajat din cadrui oricarui punct Vodafone. LA fel si in magazinele noastre din Cluj, indiferent de marca lui sau de faptul ca a fost sau nu cumparat online. Iar cat despre constatarea reparatiei si a bunei functionari angajatul la fel are obligatia de a verifica si testa impreuna aparatul primit inapoi din service la solicitarea cumparatorului. In cazul unei baterii descarcate se pune la incarcat si se testeaza prioritar functia reparata si se pot efectua si niste verificari generale. O sa va rog ca in viitor sa nu ezitati si sa ne informati in cazul situatiilor asemanatoare altfel este mult mai dificila imbunatatirea customer experience-lui. O zi buna si inca o data imi pare rau pentru experienta neplacuta. Comentariu�Comentarii de Vodafone | septembrie 12, 2009

… este comentariul primit din partea Vodafone, cu placuta surprindere recunosc, la primul post in chestiunea telefonului buclucas. Chit ca vine dupa ceva vreme. Vreme in care dupa ce ne-am lovit de incurcaturi si refuzuri deja istorisite, am ajuns in cele din urma la ANPC Bucuresti. In ciuda zvonurilor ca maruntisurile de genul acesta nu primesc raspunsuri, sesizarea noastra a primit destul de promt unul. Si anume, un fel de explicatie privind ceva legat de o defectiune datorata factorilor termici (!), en fin, si concluzia, anume ca Vodafone va efectua in cele din urma reparatia (desi solicitasem inlocuirea). In punctul acesta, tot ce mai putem spera este ca intr-un final telefonul va ajunge inapoi, pentru ca a expirat de mult termenul de 14 zile necesar reparatiei, termen cu care, nu-i asa, ne-am obisnuit deja.

 

Regula de 3 surse

Nu degeaba îi spune World Wide Web şi tot mai mulţi dintre noi rămânem agăţaţi prin păienjenişul de informaţii fantasmagorice încărcate în fiecare secundă. În era globalizării, chiar şi presa înghite găluşca şi regula de bază, a verificării informaţiilor din trei surse, îngenunchează în faţa atotputerniciei enciclopediilor online. Experimentul sociologic al unui student irlandez, constând în încărcarea în baza de date a Wikipediei a unui citat fals atribuit compozitorului francez Maurice Jarre, la câteva ore după moartea acestuia, a fost preluat rapid în necrologuri postate pe bloguri dar şi în ediţii online ale unor publicaţii. Asta în condiţiile în care Wikipedia ştersese citatul la scurt timp de la postare, în urma documentării. De-altfel, căutarea unei informaţii oarecare printr-un motor de căutare importă deja sumedenii de bloguri şi uşurinţa cu care o opinie se poate transforma în informaţie devine aproape incredibilă.

Nostalgia galantarului

Oricât de comod îmi este să compactez  necesităţile, curiozităţile şi timpul pierdut printre rafturi într-un voiaj prin mall şi oricât de greu ar fi să nu mai pot face asta, păstrez nostalgia magazinului specializat. Nu îl cunosc din amintirile anilor preşcolari, cum nici un român nu poate afirma asta, şi nici din anii de după, căci consignaţiile pline de chinezării, le-am trecut rapid la capitolul curiozităţi. Am trecut pragul prăvăliei de care vorbesc, acum mai bine de 10 ani, într-o localitate cochetă din sudul Franţei. Graţie unui schimb de experienţă între gimnazii, păstrez în nări mirosul de praf de drum bătucit în soare cu iz de saculeţi de rafie îmbibaţi cu umbră şi rafturile încărcate cu borcane transparente… pline de bunătăţi. Cubuleţe de ciocolată, figurine de jeleu, biscuiţi  înecaţi în glazură, toate stăteau la cheremul cumpărătorilor înarmaţi cu lopăţele şi pungi de hârtie. Negustorul de bunătăţi, camuflat sub un şorţ respectabil, şi al său galantar, ar fi fost demn de un portret. Mă încântă ideea necesităţii stringente a unui anume produs, dibuit într-un loc neapărat îndepărtat, pentru care merită să îţi uzezi încălţările şi să îţi umpli gîndurile, vreme de zeci de minute. Fireşte, ar trebui să fie musai ceva special, căci nici pe mine nu mă văd gonind, pentru vreun flecuşteţ cotidian. Dar specialul fiecăruia înseamnă mai mult decât am crede. Iar spre marea mea încântare, oraşul meu ascunde acum câteva cotloane personalizate cu iz de bomboane sau carte şi vin.

Orient-Express prin Balcani, balcanism, balcanizare

Itinerariul prin cinematografia balcanică, propus Marian Ţuţui în volumul Orient Express – filmul românesc şi filmul balcanic, vine în contextul ofertei aproape transparentă de carte românească de film.

Iar înainte de a plonja în avalanşa de teme, ilustrate cu puzderie de pelicule, coagulate în acest important studiu dedicat cinematografiei balcanice, capitolul introductiv disecă tocmai noţiuni ca Balcani sau balcanism. Preţ de 30 de pagini, orice cititor, chiar şi unul neinteresat de fenomenul cinematografic, descoperă un rezumat antrenant al mecanismelor din spatele adoptării şi promovării acestor termeni.

Fie că recunoaştem sau nu, marea noastră majoritate nu ar putea indica graniţele care definesc acest spaţiu, care îi sunt originile sau sensul cu care învestim aceste cuvinte care sar de prin pagini de ziar, din boxe sau din dezbaterile televizate. Startul capitolului se dă odată cu afirmaţia: Europa s-a născut în Balcani! şi aici vorbim despre Europa ca denumire şi noţiune. Periplul prin etimologie se întoarce la Metamorfozele lui Ovidiu în care sunt, pentru a explora apoi eticheta învrăjbirii dintre neamuri/butoi cu pulbere al Europei, cu sutele de ani de conflicte interetnice. Până la complexul general atribuit de către vestici şi asumat de populaţia est-europeană mai este doar un pas umplut cu o consistentă porţie de exemple ale sensurilor duble, peiorative, atribuite unor termeni din diferite limbi. O completare importantă la chestiunea termenilor este sintagma Peninsulă Balcanică, ce datează doar din 1808 şi se încarcă de conotaţii negative abia prin 1918, fără a mai adăuga că desemnează o realitate de mai bine de 2 milenii. Una dintre cele mai semnificative concluzii/motor este aceea că Balcanii nu mai reprezintă un spaţiu delimitat geografic, ci unul imaginar, delimitat conceptual… din care nu mai vrea nimeni să facă parte! Inclusiv noi românii, care am ignorat cel mai adesea balcanismul. Întrebarea pe care o consider deschisă se referă la gradul de precizie/aproximare din judecăţile de valoare atribuite acestei zone din care facem parte, o introspecţie mult mai complicată decât aparenta disculpare în faţa superficialităţii celuilalt. 

Deliciul cinefililor

Mă număr, cu siguranţă, printre ultimii cinefili care au descoperit THE YouTube SCREENING ROOM, cel mai mare cinematograf din lume, gratuit şi la un click distanţă. Dar aspectul acesta devine absolut irelevant. Satisfacţia, de copil aburind cu nasul vitrina cu dulciuri, e întreţinută în fiecare vineri prin calupul de pelicule încărcate pe această platformă. E vorba despre filme sosite de prin selecţiile festivalurilor de prestigiu sau rarităţi proiectate în premieră unui public numeros. Bonusul consistent e posibilitatea de a conversa cu artiştii din spatele producţiilor.

Până acum, preferatul meu e scurt-metrajul An Imaginary Life, regizat de Steve Baker, câştigător la Tropfest 2007. Una dintre cele mai candide poveşti despre copilărie păşeşte pe teritoriul imaginaţiei pentru a decupa uitarea.

Mulţumesc!

Experienţa service Vodafone, de la lipsă de profesionalism până la nesimţire în toată regula, a fost un drum scurt materializat în 2 posturi pe acest blog. Le mulţumesc celor de la ShopStory pentru promtitudinea cu care au răspuns solicitării mele de a populariza mărturia şi echipei Blogoree.ro pentru interes.

Inima copiilor pentru Marie Curie

DIN CÂTE CLICK-URI POŢI DOTA O SALĂ DE OPERAŢII?

Spitalul Maria Sklodovska Curie din Bucureşti în parteneriat cu Asociaţia INIMA COPIILOR a demarat o campanie în vederea înfiinţării unui departament de cardiochirurgie pediatrică. Suma minimă necesară pentru dotarea secţiei în vederea funcţionării este de 500.000 euro. Fiecare dintre noi poate ajuta prin donaţii (prin SMS, online, în cont, sponsorizări, 2% din impozit) sau prin promovare. Detalii privind campania, lista de echipamente necesare, parteneri, modalităţile de promovare puse la dispoziţie găsiţi AICI. Vestea bună este că jumătate din sumă este deja adunată, iar informaţii la zi în acest sens găsiţi în Jurnalul de campanie. Sugestia mea este să lăsaţi aici şi mesaje viitorilor pacienţi salvaţi, care vor zâmbi citindu-le peste ani.

 

Enigma tarabelor

Trusturile Intact şi Adevărul Holding au rezolvat dilema în săbii să ne tăiem, în buzdgane să ne lovim sau în luptă să luptăm ? şi se duelează patetic, ăăă… poetic, în cărţi. Mai precis, mărul discordiei e Enigma Otiliei. Sar acuzele dintr-o tabără în alta, ba că e vorba de furt intelectual, reclamă mascată, ba că nu poate fi aşa din moment ce încă din toamnă se anunţase volumul, ba că se va ajunge în instanţă pentru practici incorecte. Asta pentru că sare şi românul ca ars la orice supliment trosnit pe tarabă, deci buba e cine converteşte apetitul pentru cultură al românului în bănuţi. Trebuie să recunosc meritul incontestabil al slognului ales de Adevărul. Momeala cu 100 de cărţi pe care trebuie să le ai a prins la pasionatul cetitor de carte român, mai ceva ca Digi Tv în mediul rural. Dovadă stau cozile din faţa lacătelor chioşcurilor, când încă soarele nu a răsărit şi vânzătorul se răsuceşte în pat, sau sufocarea standurilor cu cărţile în piele ecologică sau din colecţia BTT pe la târguri de carte, cu replici de genul daţi-mi primele 6 volume, la care se adaugă, n-am pic de îndoială, cifrele impresionante ale vânzărilor. Unde-i problema ar spune cei mai mulţi, nimic rău în a citi. Dimpotrivă, aş replica eu, dacă asta ar practica boborul. Doar că disputa asta cu cine scoate primul volumul lui Călinescu despoaie practica de înghiţire a găluştii cu guru-ul din spatele unei publicaţii, adevărată instanţă care decide ce să ai tu în bibliotecă şi mai ales când. Expirarea momentului duce automat la eşecul republicării unui volum care, atenţie, nu se mai asortează cu cotorul celorlalte de pe raftul din sufragerie. Şi totuşi, per ansamblu, ar trebui să lăsăm cârcoteala şi să ne declarăm mulţumiţi. După ani de sondaje care constatau procentul subţirel al românului care se îndeletniceşte regulat cu cititul, acum iată că roata nu doar că s-a întors, s-a defectat de tot, căci românul nu doar cumpără carte, dar noua unitate e un raft de cărţi!!!

Pulitzer 2009 and the winner is…

În continuarea tradiţiei, honoring Excellence in journalism and the arts since 1917, au fost desemnaţi câştigătorii premiilor Pulitzer pe 2009. Fotograful prestigioase publicaţii The New York Times  Damon Winter a fost recompensat pentru superbele cadre imortalizate în timpul campaniei lui Barack Obama.

Printre nominalizaţi s-a numărat şi Rukmini Callimachi, jurnalistă americană de origine română, finalistă la secţiunea Reportaj internaţional, alături de Washington Post, pentru care a ilustrat o serie de articole cu mărturii ale opresiunii la care supuşi copiii de pe continentul african. Textul integral şi cutremurătoarele fotografii pot fi accesate aici.